Din folclorul românesc
Numele nostru vine de la Lullula arborea, ciocârlia de pădure, pasărea care cântă în zbor, dimineața devreme. La noi, ciocârlia are și o poveste veche, pe care o spuneau bunicii. Este o poveste despre iubire și despre idealuri mari și frumoase. Ne-am gândit să ți-o spunem și noi, cu desene.
I
Demult, pe vremea când pădurile erau atât de dese că nu le vedeai capătul și Carpații erau uriași, trăia un crai cu o singură fiică, pe nume Lia. Se născuse dimineața, chiar în clipa în care răsărea soarele, iar stelele dimineții străluceau mai tare când o vedeau. Avea ochii albaștri ca cerul și părul de aur, iar cine o privea simțea că i-a venit primăvara în suflet.
II
Vestea frumuseții ei a dus-o vântul și au dus-o cocorii până departe. Au venit s-o ceară de soție feciori de împărat din toate zările, cu coroane și cu daruri. Lia nu se uita la niciunul. Ea privea doar spre soare, atât de mult încât îi dădeau lacrimile.
III
„Soare, soare, eu te vreau pe tine!”, i-a spus Lia într-o zi. Doar umbra ei știa ce era în inima fetei și a rugat-o să nu plece: drumul soarelui n-are capăt, iar lumina lui dă viață, dar poate s-o și ia. Lia n-a vrut s-o asculte. A spus că îl va căuta zi și noapte, oricât de greu ar fi. Și umbra, credincioasă, a mers după ea.
IV
Într-o dimineață, Lia a încălecat pe Graur, calul ei, mai iute decât vântul și decât gândul. Au trecut prin păduri cu zmei și balauri, prin crânguri fermecate și pe lângă ape care o chemau să se odihnească. Nouă zile și nouă nopți au mers fără să se oprească.
V
La apus, au ajuns la malul unei mări mari. Graur nu putea merge pe apă, așa că l-a chemat pe fratele lui, un cal născut din valuri, cu solzi de argint și copite făcute pentru înot. Lia a trecut marea pe spinarea lui. Graur și umbra au rămas pe mal, privind-o cum se depărtează.
VI
Pe o insulă, în mijlocul mării, era palatul Soarelui. Acolo o aștepta mama lui, bătrână și oarbă de atâta lumină. Lia venise îmbrăcată în haine de fecior, dar pasul o dădea de gol. Mama a întrebat-o dacă e fată, iar dacă e, să plece cât mai e vreme. Atunci s-a întors Soarele acasă, strălucitor, a văzut-o pe Lia și au rămas amândoi fermecați.
VII
Mama Soarelui bănuia adevărul și a pus la încercare oaspetele. Seara a presărat flori albe pe patul lui: dacă dimineața vor fi ofilite, oaspetele e fecior, iar dacă vor fi și mai înflorite, e fată. Dimineața, florile erau mai frumoase ca oricând.
VIII
Când a ridicat ochii spre cer, mama l-a văzut pe Soare în carul lui de foc, cu Lia alături, uitând de drumul lui. De supărare, a blestemat-o pe fată. Blestemul s-a înălțat până la cer, iar Lia a căzut din carul Soarelui, drept în mare.
IX
Dar sufletul ei n-a pierit. S-a prefăcut într-o pasăre mică, o ciocârlie, care de atunci se înalță în fiecare dimineață spre soare și cântă. Așa o auzi și azi, primăvara, sus de tot, deasupra câmpurilor: e Lia, care își cheamă iubitul cu cântecul ei.
Iar sufletu-i ferice luat-a forma vie
Vasile Alecsandri, „Legenda ciocârliei”
De-o mică, drăgălașă, duioasă ciocârlie
Ce vecinic către soare se înalță-n adorare,
Chemându-l, primăvara, cu dulcea ei cântare!
Legenda ciocârliei vine din folclorul românesc. Din ea s-a inspirat Vasile Alecsandri, care a pus-o în versuri în poemul „Legenda ciocârliei”. Refrenul „Lie, Lie, Ciocârlie” e luat și el din popor. Noi am povestit-o pe scurt, cu vorbele noastre.
Ciocârlia stă de atunci pe primul L din logoul Lullula și zboară prin pagini, pe site.
