Ciocârlia din logoul nostru, Lullula, făcută din turtă dulce, cu buline de glazură și o inimioară; pe spate, o ciocârlie mai mică. Căniță de 225 ml pictată manual de Alexandra și Cristina la Sibiu.
O căsuță din turtă dulce, cu acoperiș de zăpadă, inimi glazurate, bombonele și acadele, inspirată dintr-o casă săsească din Transilvania. Cană pictată manual de Alexandra și Cristina la Sibiu.
O lună mare și galbenă cu trei căsuțe din Sibiu („Sibiu”, „Tea”, „Coffee”) și 4 cârlige. Cuier din lemn lucrat manual, pictat de Alexandra și Cristina. O singură bucată.
Dedicat tuturor sibienilor, în acte sau cu sufletul, setul de ceai pentru o persoană, pictat manual, redă atmosfera specială a oraşului „cu ochi în acoperişuri”.Vechea cetate medievală a înflorit pe acest set de ceai, care promite să te țină într-o perpetuă vacanță. Şi stare de bine.
O felicitare faină, din Sibiu. Designul original, creat de noi, a fost pictat pe porțelan. Felicitarea vine cu un plic colorat. Formatul felicitării este DL (o treime de foaie A4, adică 10 x 21 cm). Dimensiuni felicitare: 10 x 21 cmDimensiuni plic: 11 x 22 cm
”Planeta Sibiu” le are pe toate: turnul Bisericii Evanghelice, Turnul Sfatului, ochii somnoroși din acoperișurile țuguiate, parcurile, pădurile, dar și blocurile din cartiere. Pentru ca nimeni să nu se piardă pe nicăieri, printre casele de pe planetă a fost așezat un indicator pe care scrie: ”Planeta Sibiu” sau ”Sibiu Planet”, după caz 🙂
Şi pentru că oile, pădurile şi lacurile glaciare, casele cu parter înalt, cetățuile, zidurile din piatră, bisericile fortificate, zăpezile şi satele pitoreşti, oamenii harnici şi primitori, ínvârtitele, iile şi bulzul ciobănesc trebuiau să poarte, toate, un nume, ele s-au numit simplu, Inima Transilvaniei.Păstrează inima acestui ținut aproape de tine si fereşte-te de deochi, cu simbolul…