Well…Ştim cu toții prin ce “minunăție” de an am trecut. Plin de spaime, stres, teamă de boală, pierderi de toate felurile, izolare şi oameni dragi blocați prin alte țări şi orase. 2020 nu a fost deloc un an uşor pentru nimeni din lumea aceasta, dar, iată că el se apropie de final.

Ştim prea bine. Nu este deloc uşor să rămâi calm şi să te pregăteşti de Crăciun in vreme de pandemie, însă câteva mici obiceiuri, condensate în trei paşi simpli, te vor ajuta să găseşti măcar puțină linişte şi să te bucuri de sărbători aşa cum meriți.

Primul pas: Limitează expunerea la ştiri

Ca fost jurnalist ştiu prea bine unde duce supraexpunerea la ştiri, mai ales că, după principiul “Veştile rele circulă mai repede şi interesează (pentru că sperie) pe mai multă lume, deci cresc audienţele”, cel puțin 80% din materialele de presă tind să fie negative. Şi, de parcă negativismul şi răul prezentate in ştiri n-ar fi fost suficiente, ele sunt şi mult exagerate. În sens rău, bineînţeles. Astfel, o ninsoare absolut normală în luna decembrie, se transformă la ştiri în “urgia albă”, “apocalipsă”, căpătând dimensiuni catastrofice.

Tot acel negativism, catastrofele după catastrofe prezentate la ştiri, nu au cum să nu-şi pună amprenta asupra unui om aflat deja într-o stare de anxietate.

Nu putem controla ce ne dă mass media, dar avem control asupra timpului petrecut consumãnd informații negative şi asupra dispozitivelor noastre. Aşadar, pentru a fi mai liniştit de Crăciun, de Revelion, de sărbatori şi oricând altcândva, limitează expunerea la ştiri şi la rețelele sociale cât poți de mult. Pentru că ştim cu toții câte informații proaste, din surse neverificate circulă pe Facebook.

Cum să faci? Foarte simplu: nu sta lipit de telefon citind ştiri non stop. Alocă-ți, mai bine, două momente pe zi, dimineața şi seara, câte o oră pentru a afla ce se întâmplă şi pentru a-ți face griji, apoi vezi-ți de ale tale, ignorând vocea aceea care îti spune să iei telefonul în mână, să vezi “ce se mai întâmplă” sau ce-au mai distribuit prietenii tăi pe Facebook.

Pasul al doilea: Fii blând cu tine şi cu cei din jur şi acceptă ce nu poți controla

Nu, anul acesta, acum, în perioada aceasta şi cât va mai dura pandemia, niciun om nu se comportă normal. Nici macar tu. Şi poate că, deşi unele reacții de-ale tale, care pentru tine par perfect rezonabile, pe alții îi lasă muți de uimire.

În 2020, nivelurile de stres şi anxietate au crescut spre infinit, aşa că, acum e cel mai bun moment să fii bun cu tine, să te critici mai puțin şi să înțelegi că e perfect normal să nu fii normal la cap, să te simți la limită, sà fii agitat, disperat, deprimat. Odată ce accepți că nu e de mirare să fii aşa şi înțelegi că această situație nu va ține la infinit, deşi aşa pare, şi că fiecare om reacționează la stress şi disperare în felul lui, o să găseşti mai multă linişte.

Nu putem controla ce se intâmplă în jurul nostru, dar avem control absolut asupra reacțiilor noastre la lume. Aşadar, linişteşte-te, bucură-te de fiecare moment bun din ziua ta, nu te mai supăra pe ce fac alții, şi vei fi bine.

Pasul al treilea: Creează momente de răgaz şi de pauză

Cumva legat de cei doi paşi de dinainte este pasul al treilea şi se referă la puterea ta de a spune STOP. Spune stop lumii care se învârte nebună în jurul tău, spaimei şi panicii din interiorul tău, opreşte-te pentru câteva minute din tot ce faci şi bucura-te. De un ceai cald, care te linişteşte, de o ciocolată caldă, de un pahar de vin şi de toate lucrurile mărunțele care îți aduc un strop de bucurie.

Cumpără-ți ceva frumos, creat cu sufletul, ajută o afacere locală, readu speranța, cu o vorbă bună în inima cuiva disperat, ajută pe cineva care are mare nevoie de asta, întinde o mãnă, fii blând, stai liniştit şi zâmbeşte.

Timpurile grele forjează caracterele. Opreşte-te când nu mai poți, fă o pauză, apoi continuă-ți drumul. Vei găsi, în timp ce mergi înainte, toată puterea şi inspiraţia de care ai nevoie. Promit 🙂

Comments are closed.