După ce au stat tot sezonul cald pitite la umbră, iată că a venit vremea să se arate lumii în toată splendoarea lor roşie. Boabele de ilex, pentru că despre ele este vorba, iubesc frigul şi sunt unele dintre puținele plante care ne bucură cu prezența în miezul iernii. Nici nu e de mirare –…
„Apă! Apă! Mi-e sete!”, a strigat fata cea fermecată ieşită din rodie şi, pentru că băiatul n-a avut să-i dea, ea a căzut jos şi s-a preschimbat în praf. Inspirată din povestea cu acelaşi nume, în care un băiat de împărat se îndragosteşte de o fată din rodie, lămpița noastră e menită să aducă misterul…
După ce i-a „alungat” pe Adam şi Eva din Grădina Edenului şi le-a pus „pe jar” pe zeițele Greciei Antice, când şi-a căpătat porecla de „mărul discordiei”, cel mai controversat fruct din istoria omenirii a ajuns şi la noi. Simbol al tinereții, frumuseții şi iubirii, mărul, a fost pictat cu migală pe o lămpiță de…
Un peşte magic s-a oprit din drumul lui în sus, spre izvoare, pentru a-şi expune solzul roşu, împlinitor de dorințe. El este Regele peştilor, făptura miraculoasă, care i-a oferit lui Făt Frumos solzul său fermecat, peste care să sufle ori de câte ori ajunge la ananghie. Am surprins ființa aceasta supranaturală pentru o fracțiune de…
Indiferent de cât de friguros, ploios sau mohorât e afară, în casa ta, în colțişorul tău de relaxare, va fi întotdeauna luna Iunie. Frumoasă şi verde, prima lună de vară îşi va întinde toată bucuria peste tine, ori de câte ori vei porni flacăra din lămpița ta. Inspirată de poienile, pajiştile şi fânețele din Transilvania,…